Ah, BD! #24 - Jurnal de Pifan

"Ah! BD" e o revistă ("hebdomadar anual"...) pe care Marian Mirescu o tipărește la Craiova, pe speze proprii, încă din 1996 - au apărut până acum 24 de numere, și în paginile revistei au publicat mai toate numele cunoscute din comunitatea BD românească.
Numerele 1-23 sunt disponibile online aici: http://www.ahbd.syndicart.net/galerie.php.

"Jurnal de Pifan" e un număr special dedicat unei reviste care a marcat copilăria multor decreței, inclusiv a subsemnatului - Pif Gadget. Pentru cine nu știe, Pif Gadget era singura publicație franceză pentru copii la care se puteau abona și micuții școlari din România comunistă. Motivul? Simplu, Pif Gadget era publicată de Partidul Comunist Francez. Nu vă imaginați însă că Pif era un instrument de propagandă; era în primul rând o revistă pentru copii, cu benzi desenate pentru toate gusturile (umoristice, istorice, de aventuri sau de anticipație), fără nici urmă de propaganda brutală care inunda Cutezătorii, și, mai ales, cu acel "gadget", o jucărioară care era adevăratul motor comercial al revistei.

Știați că...?
În anii 70, tirajul mediu al Pif a fost de 500.000 de exemplare, un record încă neegalat în Franța.

Pentru noi, românii, jucărioara conta mai puțin - cel mai important lucru era că eroii obișnuiți ai revistei (câinele Pif și motanul Hercule, școlarii neastâmpărați Totoche, Corinne și Jeannot, ursul Placid și vulpoiul Muzo, Arthur, fantoma detectiv, doctorul Justice, medic și karateka de elită, etc) trăiau într-o lume normală, luminoasă, veselă, departe de lipsurile cotidiene ale Epocii de Aur.

Am deschis Jurnal de Pifan cu neastâmpărul copilului de ieri, gata să mă bucur din nou alături de eroii de atunci.

Mare greșeală...

Deși la prima vedere revista copiază cu brio aspectul "Vaillant, le Journal de Pif", singura legatură sunt personajele. Tonul revistei e de-a dreptul deprimant, până și aventurile lui Pif sunt de un umor carbonizat, în sos de Alzheimer...

1. "Infanteria canină" (Marian Mirescu) e o poveste pe 7 planșe în care portretizarea clasică Pif - băiatul cuminte / Hercule - rebelul e dusă la extrem. Pisicile vagaboande sunt prigonite, câinii sunt luați cu arcanul la oaste, iar Tonton și Tata, pardon, Tontonel și Tanța, supraviețuiesc cu ceai de mușețel și biscuiți, fără să știe că la sfârșitul ziarului li se termină lumea.
Citat reprezentativ - "Noi de-aicea nu plecăm... că n-avem unde."

2. "Pionierii disperării" e un interviu luat de Jean-Pierre Dionnet lui Raymond Poivet. Poivet a fost desenatorul celebrei serii "Les Pionniers de l'Espérance, prima mare serie de aventuri science fiction publicată în Franța. Un text interesant, o prefață la cea mai lungă bandă desenată din revistă...

...și anume 3. "allo! nous avons retrouvé MIX 315! il est vivant nous allons le sauver!!!" (Raymond Poivet) 12 pagini, un BDSF fără cuvinte, un experiment grafic oarecum nereușit, cu trei cosmonauți naufragiați într-o lume condusă de o regină/vrăjitoare care călărește dragoni. Povestea e... confuză, planșele par neterminate.
De reținut: ușurința cu care Poivet creează un bestiar fantastic din doar câteva tușe.

4. "Pionierii speranței - repere tematice și estetice" (Jean Pierre Andrevon) e completarea obligatorie la acest mini-dosar Poivet, un articol serios si bine ilustrat, care te face să vrei să dai jos Vaillant-urile din pod și să mai călătorești oleacă prin spațiu.

Revenim la Pif cu o altă serie de articole, de data asta despre impactul revistei franțuzești în Europa - 5. "Pif și autorii BD bulgari" (Alexander Vychkov) și "Pif în Europa de Est".

6. În "Pif & Hercule" (Sorin Anghel) vedem cât de urâtă e bătrânețea. Pe două planșe :)
Citat reprezentativ - "Pe Hercule nu-l mai văzusem de la ultimul nostru faliment..."

7. "RIP le chien" (Corteggiani/Arapu) continuă chinul și jalea. Cu așa un titlu, nu trădez nimic dacă spun că Pif e mort și Hercule, beat de drogat, ajunge... mâncare pentru câini. Profesorul Bonhomme colecționează sticle goale și se apucă de practici voodoo... o demență. E probabil bd-ul meu favorit din revistă, doar e desenat de un monstru sacru, nu?
De reținut - gagul repetitiv cu moartea care completează propozițiile personajelor. ("Mais alors tu es..." "MORT!")

8. "O aventură a evazivului Nasdine Hodja în Răzbunarea Lupului Valah" (Laurențiu Mateș) e singura bandă desenată care încearcă la modul serios să rămână în spiritul revistei Pif. Nastratin Hogea ajunge pe meleaguri... valahe, evident, unde, ca de obicei, luptă împotriva nedreptăților făcute de sultan și slugile lui, Desen curat, poveste decentă, nu e greu să-ți imaginezi planșele astea în Pif.
De reținut: nu știu cât timp a durat elaborarea planșelor, dar se vede evoluția desenatorului - spre final, personajele chiar prind viață. Băiatul și lupul său au povești de spus.

9. "Night Pif Club" (Remus Brezeanu) n-are nici o legătură cu Pif. Cu excepția titlului. Și a unor căciuli decorative. În rest, desen precis și coerent, poveste simplă spusă eficient (Fight Club meets Boys Don't Cry, in stil de Tekkonkinkreet). The english grammar nazi in me hates Remus, though :)
De reținut: căciulile care arată ca făcute din blană de Pif, Hercule, Placid, Muzo și Pifou. Blasfemie!!! :)

10. "Totoche!" (Viorel Pîrligras) e încă o variantă de "bătrânețe haine grele", de data asta cu Totoche, Corinne și Jeannot pe post de victime.
Citat reprezentativ - "A, o nimica toată. Am omorât un bancher."

În final, dacă ultima copertă încearcă să sugereze o apocalipsă Pif, functionează doar parțial - prima reacție e de nedumerire, și mă îndoiesc că mulți cititori vor depune efortul de înțelegere necesar.


VERDICT

Ah! BD continuă să existe, și asta e un lucru bun. Că n-am primit ce vroiam de la numărul ăsta e doar o chestiune secundară.
S-ar putea chiar să vă placă, dacă sunteți un pifofil de vârsta a doua.