"Piatra Sângelui"e cel de-al cincilea volum din seria "Relații ceho-române în bandă desenată" un proiect al Centrului Ceh din București, creat la iniţiativa Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti. Mai multe detalii despre proiect, inclusiv lista celor patru volume apărute deja, aici.
Cartea convertește la BD o povestire scrisă de un autor ceh (aici e vorba chiar de părintele romanului istoric ceh, Alois Jirasek). Povestea e despre o bătălie dintre un regiment al armatei austro-ungare (format predominant din soldați cehi) si un grup net superior numeric al armatei otomane, luptă dată pe malul Dunării, la Cazane, în Peștera Veterani.
Pentru pasionații de istorie, iată un link către singura sursă de informații în limba română pe care am găsit-o - blogul Istorie Povestită.
Pe scurt, e o povestire istorică standard, preaslăvind eroismul celor puțini da' curajoși în fața celor mulți, da' mulți rău :) Mai puțin standard, și chiar punctul forte al poveștii, e umorul omniprezent dar oleacă prea contemporan (interjecții transcrise fonetic stau langă OMG! și LOL!). Probabil că umorul e aportul domnului Drob, celebru în minuscula lume BD de la noi printr-o operă numită, mă scuzați, Căpitanul Pulă.
Mă nedumerește însă lipsa unui punct central - nu există un personaj principal, povestea e spusă în salturi, evenimentele se succed cu repeziciune și totul devine confuz și greu de urmărit. Firul epic secundar (povestea a doi soldați proveniți din același sat) încearcă să umanizeze evenimentele, dar nu face decât să genereze mai multe ocazii de miștocăreală.
Stilul folosit nu clarifică acțiunea, ba dimpotrivă. Dacă fiecare casetă, luată individual, are un aspect interesant, de gravură făcută de un meșter popular, acumularea de hașuri și detalii obosește.
Personajele sunt greu de identificat, aspect în același timp pozitiv, pentru că eroul poveștii e multicefal, și negativ, pentru că dificultatea lecturii crește.
Scenele de bătălie sunt haotice, ceea ce e iarăși bine pentru că luptele de pe vremea aia numai trase cu rigla nu erau, dar e si prost, pentru că nu se înțelege mai nimic.
Din haosul respectiv se ivește punctul culminant și justificarea numelui cărții, eveniment care alimentează furia soldaților. Rezistența lor eroică impresionează până și otomanii, care, surpriză surpriză, nu-s atât de nemiloși pe cât mi-i aminteam din literatura noastră de profil.
Una peste alta, o carte simpatică, dar mai puțin simpatică decât altele din aceeași serie.
Asta mă duce la câteva întrebari care se aplică întregului proiect - e cu adevărat nevoie de banda desenată?
Frumos = Guarnido, Pé, Bilal, Pratt, etc...
VERDICT
O lectură pe care o așteptam plicticoasă și educativă dar care s-a dovedit amuzantă, însă oarecum greoaie. O s-o recitesc, căutând să aflu cât e Drob și cât e Jirasek.
POST SCRIPTUM
După apariția morocănelii de mai sus am fost bombardat cu informații (aici și pe Facebook - mulțumesc Adrian Barbu, Ileana & Maria Surducan, Octav Avramescu).
Se pare că, în ciuda faptului că la începutul a trei albume din serie se pomenește (citate exacte...) "după o poveste de...", "inspirat de povestirea..." sau "lui X, pentru o poveste care ne-a inspirat" albumele respective nu sunt adaptări, ci romane grafice de autor, cu scenarii inspirate de povești adevărate (formularea de mai sus îi aparține lui Octav). Eu unul nu cred că scenariul adaptat face o bandă desenată mai proastă decât una complet originală, dar înțeleg reacția vehementă a autorilor și, drept urmare, am corectat ce era de corectat.
Trecând la întrebările de la final, și ele apărute din lipsa altor informații, în afara celor din albume, una dintre întrebări a dispărut de la sine (nu există 8 povestiri originale care să fi fost adaptate, ...). Celelalte însă rămân, așa provocatoare cum sunt ele :)
N-am citit încă Piatra Sângelui, dar, ca participant la proiectul ceho-român (sau româno-ceh, depinde din ce direcție privești), îți pot răspunde la unele întrebări - din perspectiva mea, desigur, fără pretenția de a reprezenta/înlocui în vreun fel opiniile conducerii, factorilor decizionali sau celorlalți artiști implicați în proiect.
RăspundețiȘtergere- eu zic că e nevoie de bandă desenată. În România, în general, și în chestiunea de față. Ambasada Cehă și Centrul Cultural Ceh asta fac, de fapt: își reprezintă țara în diverse moduri. Logic, românii interesați de aspecte ale istoriei cehe sunt puțini și specializați (sau motivați s-o cerceteze). Cei interesați de relațiile/interferențele istorice, culturale sau politice româno-cehe sunt tot cam atâția. Puțini, deci. Banda desenată propune o lectură atrăgătoare; te uiți la imagini, mai silabisești cuvinte și poate rămâi cu ceva. E un mod de a atrage lumea să citească lucruri pe care altfel nu le-ar citi, o manipulare - inofensivă, de altfel - prin care sporești numărul cititorilor potențiali, adăugând pasionați de BD.
- Apoi, poveștile ca atare nu existau înainte de proiectul ăsta. Decât ca subiecte sau informații de nișă care ni s-au pus la dispoziție și be baza cărora am scris scenariile. Nici una din poveștile deja publicate nu e luată de-a gata de undeva. Maria și-a scris scenariul pornind de la informații căutate personal sau puse la dispoziție de partenerii cehi. Eu, pentru Aripi de oțel, de asemenea. Ileana și Cristian au beneficiat de colaborare pentru scenarii. Dar, presupunând că ne-am fi mulțumit să ne transformăm scenariile in proză cursivă și să le adunăm într-o antologie de texte, ai fi cumpărat așa ceva? Eu, sincer, NU. Deși sunt bune :)))). N-aș fi fost curios, și în aceeași situație s-ar fi aflat mare parte din cei care au cumpărat cărțile.
- cât despre îmbogățirea textului, asta e cu două tăișuri în sensul că atât scenariul cât și desenele au fost subordonate, inevitabil, subiectului ales. Aș spune că atăt scenariile cât și desenele au înfrumusețat subiectul, cam cum face un film bun cu o temă mai degrabă searbădă. La Aripi de oțel n-am avut la dispoziție decât un articol, https://fcafa.wordpress.com/2011/12/04/josef-balejka/ , și consilierea ambasadorului ceh, dl. Jiri Sitler, istoric de profesie, care mi-a trimis câteva fotografii din arhiva fiicei lui Josef Balejka. În rest, stabilirea a ceea ce urmează să intre în poveste (și ciuda pentru ce a trebuit să las pe dinafară din lipsă de spațiu), secvențele biografice, succesiunea lor, împărțirea pe capitole, dialogurile, umorul, aici am beneficiat de libertate absolută - ba și complimente, ovații si osanale. Deci, îndrăznesc să afirm (opinie personală, repet) că în cazul primelor patru cărți, „BD-izarea” a dat două dimensiuni suplimentare informației de bază: transformarea ei în poveste (romanțul, na!) și componenta vizuală.
- cât despre cine mai desenează frumos în România, hai să nu ne acrim. Se poate, și se face :)
A, și activează-ți opțiunea aia care zice „urmăriți acest blog”. Că mă-ntere', și precis nu doar pe mine :)
RăspundețiȘtergereAm adaugat optiunea de "Abonament prin email" (greu cu diacritice pe iPad). Foarte multumesc pentru detalii, o sa adaug un post-scriptum maine :)
RăspundețiȘtergereNu-i nevoie de bandă desenată. E o chestie pe moarte, susținută pe de-o parte prin faptul că de aici au pornit niște francize media bănoase și pe de altă parte fiindcă e suficient de obscură încât să facă cu ochiul unor hipsteri. Atât. Hai să o lăsăm să moară în pace și să ne ocupă de lucrui mai seriose.
RăspundețiȘtergereÎntrebarea se referea la proiect - e nevoie de banda desenată ca să popularizăm relațiile ceho-române? Mă așteptam la răspunsuri de genul "până și Traian a folosit banda desenată în același scop"...
RăspundețiȘtergereE mai ieftină de filmul sau alte chestii multimedia, cu mai puțin oameni de implicat în proiect și coordonat. Nu știu dacă-i nevoie. Chestie de marketing. Dar așa, nu-i musai nevoie de proiect în sine.
ȘtergereO fi o mână de oameni cărora le pasă de istoria comună a României cu Cehia și care ar putea beneficia cumva de pe urma unui proiect realizat de ambasadă. Mulți nu-mi închipui că ar putea fi că dacă-s interesați se pun ei de capul lor pe citit.
La mâna aia de oameni mai adaugi o mână de oameni care-s interesați de bandă desenată sau de ce mai face o Surducan sau să-l vadă în final pe Barbu publicat în română.
Asta, da, cel putin din punctul de vedere al publicului. Dinspre directia noastra, a desenatorilor, e mare nevoie. In primul rand din cauza ca pur si simplu nu ne putem abtine :D
Ștergere